Prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeana, Romania are obligatia de a adopta toate reformele necesare pentru a indeplini criteriile de convergenta care sa-i permita trecerea la moneda EURO.
Aceste criterii se refera la nivelul inflatiei, al dobanzilor, al deficitului bugetar si la cel al datoriei publice, precum si la stabilitatea cursului de schimb al leului fata de euro.
Romania si-a propus sa treaca la euro la sfarsitul anului 2014.
Trecerea la euro este inscrisa in europlatforma electorala a PDL ca una dintre cele 5 prioritati ale Romaniei pe durata noului mandat al Parlamentului European. Recenta criza a demonstrat ca statele membre din zona euro au fost mai bine protejate de turbulentele de pe pietele financiare internationale, precum si de deciziile de politica monetara ale Bancii Centrale Europene.
Personal, am sustinut trecerea Romaniei la euro cat mai curand posibil, deoarece aceasta obliga imediat toate firmele (dar si institutiile statului) sa puna accentul pe cresterea competitivitatii. Odata cu introducerea euro, dispare posibilitatea autoritatilor romane de a mai tipari bani in functie de propriile judecati. Aceasta atributie este preluata de Banca Europeana Centrala.
Exista si politicieni si oameni de afaceri care sustin ca Romania nu este pregatita sa treaca la euro si ca trebuie sa mai asteptam ca firmele sa capete mai multa forta. Unii dintre acestia au sustinut ca Romania nu era pregatita nici atunci cand a intrat in Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2007.
Punctul meu de vedere este ca, de regula, cei care doresc trecerea la euro cat mai tarziu sunt cei care profita de dobanzile mult mai mari din Romania comparativ cu dobanzile din zona euro, cei care speculeaza pe variatiile de curs valutar, cei carora nu le convine disciplina economica si financiara pe care moneda euro o impune agentilor economici si sectorului public.
20 de ani de tranzitie au fost suficienti pentru orice sector economic sa se restructureze si sa faca fata competitiei.
Avem un exemplu de tara care a inceput negocierile de aderare impreuna cu Romania, dar a intrat in Uniunea Europeana cu aproape trei ani mai devreme si a trecut la euro la 1 ianuarie 2009. Este Slovacia. Deci se poate.



uau, deci mai dureaza 5 ani pana bagam euro?
stiu ca in unele tari a intrat in paralel cu moneda tarii respective. la noi cum va fi? schimbam direct sau o sa mergem o perioada cu 2 monezi?
Cand ne angajam ni se face oferta in Euro, cand platim excursii in Europa, le platim in Euro, telefonia mobila este calculata la Euro, cele mai multe credite sunt in Euro, abonamentele la cablu, internet cele mai mule sunt calculate in Euro, majoritatea comertului cu electronice si elctrice este ombilicat de Euro pentru ca, deh, traim ca sa importam si importam ca sa existam, mai nou si asigurarea CASCO o platesc la cursul Euro, deci eu nu inteleg de ce trebuie sa mai asteptam inca 5 ani ca sa oficializam ceea ce cumva pe “sub mana” deja se intampla. Romania a trecut de mult la Euro, numai ca cei mai multi ne luam banii in lei si apoi verificam cursul BNR ca sa ne facem platile. As vrea sa stiu, daca poate cineva de pe acest blog sa-mi spuna si mie, ca sa inteleg, care ar fi primele 2 dezavantaje ale trecerii la Euro atat la nivel de individ, cat si la nivel de economie de tara. Mersi
@dany
Ti se pare ca ai nevoie sa mergi in paralel cu cele 2 monede? cred ca in Romania Euro e mai degraba moneda nationala decat Leul. Cand ai exprimat ultima data un pret la un telefon mobil nou sa zicem in Lei?
Sant de acord. Se poate si cat de repede cu atat mai bine. Ramasul pe moneda nationala beneficiaza doar pe putini. E o solutie favorabila atat omului de rand cat si a firmelor care pot deveni mai competitive. Bine-nteles ca vor fi si firme care vor fi afectate insa la nivel de competitivitate e cel mai corect.
Slovakia a luat-o inaintea multora din fostul bloc de tari comuniste si a fost foarte putin ajutata de occidentali. Slovakia a ramas fara Skoda, fara Tatra, fara uzinele de armament si explozibili foarte rentabile si foarte competitive, ce au ramas la Cehi. Cehi au fost ajutati mult de Germania in schimb Slovakia s-a vazut intr-un dezastru. Dupa spararea de Cehia, Coroana Slovaka a cazut mult comparata cu Coroana Ceha…Ce au facut Slovacii? Au inceput sa de-a o gramada de benficii viitorilor investitori, sa dea terenuri gratis doar sa vina firmele din vest, ajutoare financiare, reducere de impozite…etc. Asta a facut ca firme ce erau in Spania pe aceeasi tema (insa cu zeci de ani in urma) ca si Levis, Samsung….etc sa migreze incolo. Acum sand in fata multora pe tema ca au stiut sa guverneze la timpul potrivit.
vreau sa va ajut in campanie!
Din cate vad eu care lucrez in export nu sunt motive reale care sa amane aceasta masura.
Sa zicem ca importam gaz pe care-l platim in euro .Apoi, pretul acestuia este transformat in lei .Urmeaza transportul ,distributia ajungand la utilizatorul final la un pret in lei mult mai mare ( toti cei din lantul de transport si distributie au profituri uriase).
Dupa care urmeaza productia articolului romanesc care foloseste gas ,exportul si plata acestuia in euro.
Cu alte cuvinte din pastrarea leului ca moneda de vanzare la intern a gazului castiga NUMAI aceea care se numesc “baietii destepti” : EON ,Gas de France,( in majoritate tot occidentali) etc.
Pretul gazului nu este transparent din cauza transformarii acestuia in lei.
Romania ar fi mult mai competitiva daca TOATE preturile ar fi in euro.
Sper sa ma fi facut inteleasa .Este vital sa trecem cat se poate de repede la euro.
Ce cauti pe lista candidatilor ? iar faci jocul lui Basescu ?
Ieri primul la PREZIDENTIALE, in toamna colindai tara ca prim-ministru, iar acum ?
PUTINA DECENTA !!!
Dle Stolojan,
V-am mai votat o data pentru parlamentul european si nu v-ati dus.
De ce sa va mai votez?
Si eu sunt de parere ca Romania ar trebui sa treaca la Euro cat mai rapid posibil,din moment ce noi platim deja in Euro destul de mult,de ce sa nu avem si venitul in Euro , sa nu mai tot urmarim zilnic cursul B.N.R.