Libertatea muncii în UE

După doi ani de la aderarea la UE, România încă se confruntă cu restricţii în circulaţia forţei de muncă din ţară pe teritoriul altor state membre, după cum, la călătoriile din ţara noastră în alte state membre aflate în zona Schengen, cetăţenii români sunt încă supuşi controlului la trecerea frontierelor.

Libertatea de mişcare a forţei de muncă în piaţa unică este un drept fundamental al cetăţenilor europeni, în beneficiul acestora şi al competitivităţii economiei europene . Cu toate acestea, prin Tratatele de aderare la UE, încheiate de noile state membre, inclusiv de către România, s-a prevăzut dreptul vechilor state membre de a introduce restricţii temporare la circulaţia forţei de muncă din noile state membre. Aceste restricţii pot acoperi o perioadă de până la maximum 7 ani de zile, cuprinzând trei etape: o primă etapă de doi ani, incheiată la 31 decembrie 2008; a doua etapă posibilă de încă trei ani şi o a treia de încă doi ani.

Deşi nu s-au confirmat presupunerile alarmiste cu privire la exodul forţei de muncă din România după momentul aderării, totuşi, în prezent, un număr de 9 state membre au anunţat, după prima etapă de doi ani, că menţin încă restricţii pentru circulaţia liberă a forţei de muncă din România pe teritoriul acestora.

Europarlamentarii români au datoria ca în PE să susţină eforturile ţării noastre pentru ca toate statele membre să renunţe la restricţiile impuse circulaţiei libere a forţei de muncă din România. În acest scop, vom solicita monitorizarea modului în care statele membre aplică prevederile Directivei 2004/38/CE privind dreptul la libera circulaţie şi şederea pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora, precum şi respectarea principiului preferinţei comunitare de către unele state membre care, deşi menţin restricţii în circulaţia forţei de muncă din România, încurajează migraţia din ţări terţe. În acelaşi timp, vom intensifica eforturile pentru ca în întâlnirile cu alegătorii să-i informăm asupra drepturilor pe care le au ca cetăţeni europeni, în ceea ce priveşte libertatea de circulaţie.

România se pregăteşte să intre în spaţiul Schengen în anul 2011, adică într-un spaţiu fără frontiere interne, în care trecerea dintr-un stat membru în altul se face fără controale de frontieră. În acelaşi timp, România are aceeaşi responsabilitate ca orice alt stat membru din spaţiul Schengen pentru securizarea frontierei externe a UE, inclusiv pentru introducerea sistemului de informaţii Schengen din a doua generaţie.

Desigur că efortul principal pentru realizarea acestui obiectiv este în România. Cu sprijinul financiar al UE, România trebuie să asigure securitatea frontierei externe a UE şi aplicarea politicii europene privind migraţia legală şi prevenirea şi stoparea migraţiei ilegale.

Candidaţii la PE, susţinuţi de către PDL, vor acţiona pentru:

  1. accelerarea definitivării reglementărilor UE privind politica comună de imigrare şi azil, pe baza principiilor avansate de către Comisia Europeană în iunie 2008. UE în ansamblu trebuie să încurajeze şi să atragă muncitori calificaţi şi talentaţi din restul lumii pentru a compensa deficitul demografic european şi a deveni cea mai competitivă economie bazată pe cunoaştere;
  2. susţinerea înfiinţării unui sistem european de supraveghere a frontierelor, pentru gestionarea acestora. Cu prioritate, vom susţine crearea unei Gărzi europene de coastă pentru protecţia zonei de coastă, având în vedere că Europa este înconjurtă de apă, în cea mai mare parte a frontierelor sale;
  3. continuarea negocierilor UE cu SUA pentru ca SUA să acorde accesul la programul american de eliminare a obligativităţii vizelor pentru cetăţenii din toate statele membre, asigurând astfel egalitatea de tratament pentru toţii cetăţenii europeni, incusiv pentru cei români;
  4. informarea parlamentarilor europeni şi a grupurilor politice din PE asupra modului în care România îndeplineşte criteriile întrării în spaţiul Schengen.
Euro Blog Euro Blog

Intră în discuţie. Dacă iţi pasă de rolul României în Europa. Opiniile şi ideile tale contează pentru noi.
Intră pe blog

PDL pentru Europa

PDL pentru Europa

PDL aduce in cea mai puternica familie europeana, PPE, o lista de candidati credibili, cu o reputatie foarte buna si cu o pregatire recunoscuta. Avem cei mai multi parlamentari europeni care au lucrat eficient in interesul Romaniei.

Află cine sunt ei

De la Greu la Bine

De la Greu la Bine

Alegerile europene au loc în plină criză economică europeană. În aceste vremuri tulburi, PDL are forţa necesară pentru a scoate România din criză, fiind membru in grupul cu cei mai mulţi aleşi în Parlamentul European. În plus, PDL îşi propune guvernarea ţării în baza unui program anticriză precis şi cuprinzător.

Află mai multe

O Românie europeană

O Românie europeană

După doi ani de la admiterea în Uniunea Europeană, românii trebuie să se bucure de toate drepturile unui cetăţean european. PDL va accelera prin intermediul parlamentarilor săi europeni aplicarea integrală a drepturilor care revin cetăţenilor români şi familiilor lor în spaţiul european.

Află mai multe